Cartea de miercuri – Cărţi pentru copii

Azi vă recomand mai multe cărţi pentru că efectiv nu am putut să mă hotărăsc care sunt mai faine. Am descoperit întâmplător printr-un link dat de un prieten o librărie on-line care aduce şi cărţi pentru copii în limba engleză de la edituri faimoase gen Priddy Books, Innovative Kids, Usborne la nişte preţuri nemaipomenite, cărţi care dacă ar fi traduse şi publicate la noi ar costa dublu. Vă recomand să le cumpăraţi aşa în engleză dacă vi le doriţi şi să nu lăsaţi bariera de limbă să vă împiedice, multe au puţine cuvinte şi imagini sugestive. Iată ce mi-aş cumpăra eu dacă aş avea buget

Baby’s First Lullabies este o carte cu CD ce conţine opt cantece de leagăn: cartea e bogat ilustrată şi conţine versurile, iar pe CD sunt minunatele cântecele de leagăn pe care copilul le poate asculta la culcare – mai mult de 30 de minute de muzică liniştitoare. Învăţaţi să-i cântaţi bebeluşului dumneavoastră aceste cântece în limba engleză. Preţ: 25 lei

Ballerina – box: cutia conţine o carte de poveşti in limba engleză, o carte de activităţi cu carioci, o bentiţă de cap din puf şi două ştampile. Preţ: 39 lei

Beegu este povestea înduioşătoare a unei mici extraterestre uitate de părinţi pe Pământ, o carte deosebită cu ilustraţii remarcabile. Beegu nu ar fi trebuit să se afle pe Pamant, însă s-a pierdut. Beegu e o extraterestră mică şi prietenoasă, însă oamenii de pe Pamant nu sunt deloc binevoitori… însă până acum nu a întâlnit decât oameni mari. Când îi va întâlni pe copii însă… Preţ: 33 lei

Rose follows her heart (Rose îşi ascultă inima) -  O carte de poveşti în limba engleză cu file de carton şi cu un medalion vrăjit ascuns în copertă. Aflăm cum a devenit Rose zâna iubirii, având grijă de cei din jur. Copilul e îndemnat să fie la fel de atent şi curtenitor şi să merite medalionul. Preţ: 25 lei (Având file de carton e pe listă pentru Moş Nicolae )

Pentru copiii mai măricei cărora le cad dinţişorii deja – The tooth Fairy (Zâna dinţişorilor). Trei poveşti cu zane in limba engleza, extraordinar ilustrate. Într-o bună zi, cea mai mare dorinţă a Prinţesei Organza se îndeplineşte: ea devine Zâna Dinţişorilor… Aceasta poveste şi încă două vă vor duce în lumea magică a Zânelor din Pădure. Şi pentru ca experienţa să fie completă veţi primi şi un săculeţ pentru dinţişori şi unul cu praf de stele strălucitor! Preţ: 24 lei

Şi special pentru Crăciun – The Christmas Kitten (Pisoiul de Crăciun) – o foarte frumoasă poveste despre Lucky, pisicuţa de jucărie care cade din sania lui Moş Crăciun şi se rătăceşte. Cu ajutorul noilor săi prieteni, elfii din pădure, află cine este copilul căruia trebuia să îi fie dăruita şi reuşeşte să ajungă la casa acestuia înaintea dimineţii de Crăciun. Cartea are imagini superbe, tipărite în relief, la fel ca şi textul cărţii. Preţ: 49 lei

Interviul de luni – Shauki from Shauki’s Bookcase

Nici nu mai ştiu în ce context l-am cunoscut pe Shauki (de fapt nici nu ne cunoaştem, decât pe mess) dar avem atâtea lucruri în comun încât am rămas prieteni virtuali. Şi lui îi place să citească mai mult decât orice, îi plac cărţile bune şi ştie ce înseamnă să stai cu sufletul la gură să aştepţi o continuare sau o traducere la o carte apărută de 3 ani în străinătate. Îl respect pentru că are 19 ani şi e un tânăr care munceşte şi are şi alte preocupări în afară de semnat condica în baruri şi cluburi aşa cum fac, din păcate, mulţi dintre adolescenţi, care nu ştiu ce e aia o carte şi cum arată pe interior o bibliotecă sau o librărie. Pe Shauki îl cunosc toţi editorii şi PR-iştii de la edituri, le cere mereu noutăţi şi detalii despre cărţi şi le publică pe Shauki’s Bookcase, un blog bogat în informaţie despre cărţi fantasy (în proporţie de 90%). Mai nou Shauki traduce cărţi şi ştie first-hand câtă muncă se depune pentru publicarea unei cărţi. De Shauki o să apară Host de Stephenie Meyer, cel mai probabil la târgul de carte Gaudeamus. Despre restul proiectelor lui o să îl las pe el să vă vorbească. Şi pentru cei care se întreabă, da, Shauki e numele lui adevărat, nu-i aşa că sună a nume dintr-o carte fantasy?

1. Când ai început proiectul Shauki’s Bookcase şi ce te-a motivat să faci asta?

Am avut proiectul în minte de pe la sfârşitul lui 2007, am înregistrat blogul pe platforma WordPress pe la începutul lui 2008, însă am decis să mai aştept puţin. În martie, din lipsă de ocupaţie, am început să scriu prima recenzie, pe care am şi postat-o. Pe urmă m-am ocupat şi de alte lucruri la blog şi, văzând că-mi place, am continuat cu recenziile.

Ce m-a motivat? A fost faptul că existau câteva bloguri/site-uri dedicate cărţilor, însă recenziile cărţilor fantasy pentru copii şi tineri erau foarte puţine, mi-era ciudă că nu aveam şi noi un blog dedicat acestui fenomen, care a început să crească prin 2004-2005 în România – un blog cum au americanii sau britanicii. Acest lucru m-a motivat să creez şi eu un blog asemănător celor din străinătate. A fost greu la început – nu aveam colaboratori, nu aveam nicio susţinere, vizitele – ca la începutul oricărui blog – erau foarte puţine. Însă am continuat, ştiind că într-o bună zi munca depusă (ore întregi în fiecare zi) avea să-mi fie răsplătită. Iar rezultatul se vede clar!

2. Vorbeşte-ne puţin de genul fantasy care îţi place cu precădere, ce este, ce te atrage la el, care e istoricul fantasy-ului pe piaţa editorială din Romania.

Recunosc că înainte să descopăr Harry Potter nu prea citeam. Îmi plăcea în schimb să scriu compuneri cu personaje fantastice, cu animale vorbitoare, tărâmuri ciudate (astea îmi aduceau note bune la şcoală). Dar, ciudat, îmi plăcea să colecţionez cărţi, chiar dacă nu le citeam – tot felul de cărţi, şi eventual în mai multe exemplare. La un moment dat, mama, care era un client fidel la Prietenii Cărţii, a adus acasă nişte cărticele pentru copii scrise de Contesa de Segur. Unele dintre ele mi-au plăcut foarte mult, şi le-am recitit de nenumărate ori. Dar cam asta a fost… până ce a sosit şi la noi Harry Potter. O colegă de-a mea, disperată după această serie, avea filmele, cărţile, albume cu stickere şi ne înnebunea pe toţi; apoi lucrurile au stat cam aşa: mi-am luat şi eu albumul, mi-a plăcut story-ul din el, am văzut primele două filme şi, în aşteptarea filmului 3, am împrumutat volumul 3 ca să îl citesc. Vreau să îţi spun că nu m-am mai dezlipit de el. Apoi am intrat într-o comunitate de fani Harry Potter, mi-am cumpărat şi celelalte volume şi mi-am făcut intrarea în lumea fantasy. Aşteptând volumul şase, am găsit multe cărţi înlocuitoare pe placul meu – O serie de evenimente nefericite de Lemony Snicket, Eragon de Cristopher Paolini şi, mai târziu, Cronicile Wardstone de Joseph Delaney şi Copiii Lămpii Fermecate de P. B. Kerr.

Cărţile fantasy sunt diferite de ceea ce s-a scris la noi – basmele acelea plictisitoare care deja mi se par banale şi pe care în niciun caz nu le-aş citi copiilor mei. Noi nu avem scriitori care să ne ofere constant cărţi pentru copii, de aceea editurile de la noi apelează la traduceri. Lumea fantasy este o lume minunată, unde totul este posibil, unde tu, ca cititor, îţi doreşti să intri şi să nu mai pleci. O carte fantasy te ajută să treci peste problemele de zi cu zi, te face să visezi, să speri, să stai cu sufletul la gură aşteptând ca scriitorul să mai publice o continuare, să vezi ce aventuri mai are de gând să născocească pentru personaje. Tu, ca cititoare de fantasy, ştii la ce mă refer. De aceea, eu cred că nicio carte nu ar trebui încadrată la o anumită categorie de vârstă – cititul este citit, este un hobby, o plăcere; însă la noi, în România, lumea te judecă dacă citeşti Harry Potter, dacă citeşti Coelho, dacă citeşti Brown [şi Sandra şi Dan ], dacă citeşti cărţi de copii mici sau thrillere, dacă citeşti literatura comercială în loc de un roman psihologic… Aruncă cu pietre în tine, chiar şi profesori de facultate, care sunt fixaţi pe Biblie, pe Dostoievski şi pe Kafka. Mă laşi?! Datorită lui J. K. Rowling am ajuns eu astăzi să citesc şi să creez un blog care nu poate fi încadrat decât la secţiunea de cultură.

3. Câte cărţi citeşti în medie pe săptămână ca să scrii atâtea recenzii şi să ne dai atâtea recomandări?

În ultima vreme, de când am început facultatea, nu mai am timp nici să citesc ce mi se cere acolo. Orarul este prost făcut, ceea ce mă deranjează cumplit. Însă dacă sunt în vacanţă, sau în weekend, sau am zile mai lejere (a se citi „trag chiulu’”), pot să ajung şi la două cărţi pe săptămână. În rest, o carte la o săptămână-două – cam pe aici mă situez.

4. Care e editura cu care ai colaborat cel mai bine până acum?

Fără să mă gândesc prea mult, e Corint Junior. În primul rând îi consider lideri în ceea ce înseamnă cărţi fantasy pentru copii şi tineret (sau, cum îmi place mie să spun, kids & young adults). Apoi sunt unii oamenii de acolo, cu care chiar dacă am mai avut conflicte, mă înţeleg, zic eu, bine, ei fiind cei care m-au „adâncit” şi mai tare în lumea fantasy.

Publică titluri bune, traducerile, redactările, condiţiile grafice ale cărţilor sunt de înaltă calitate, ceea ce este un factor important în ziua de azi; noi românii suntem snobi, dorim ca totul să fie perfect.

5. Care e cartea ta preferată publicată anul ăsta? De ce?

Mereu m-am ferit de întrebarea asta, mi-e greu să aleg, depinde de starea în care mă aflu; acum spun că mi-a plăcut cartea X, după o oră îmi schimb părerea. Sunt multe cărţi care mi-au plăcut, dar am să aleg patru, care în faţa mea sunt egale: EXPEDIŢIA de Angie Sage, volumul 4 din seria Septimus Heap, o serie pe care eu o găsesc extraordinară; DULĂUL DIN ROWAN, prima carte din seria Tapiseria de Henry H. Neff, adevăratul „urmaş” al lui Harry Potter; JOCURILE FOAMEI de Suzanne Collins, pe care o consider autoarea-care-a-venit-cu-ceva-nou; şi AICI, ÎN TĂRÂMUL DRAGONILOR de James A. Owen, prima carte dintr-o serie a cărei protagonişti sunt nişte scriitori care au avut multe de spus în lumea fantasy.

6. Mai nou, eşti şi traducător, cum e să fii în postura celui care descoperă primul cartea?

Este ceva minunat, să petreci ore în şir tălmăcind o carte, ştiind că peste câteva luni ai să o vezi într-o librărie, ai să te duci să o apuci, să o deschizi şi să îţi vezi numele pe ea. Să ai primul cartea, înaintea multor oameni, să ştii că tu ai să le-o oferi în limba lor, e este un sentiment ce nu poate fi descris aşa cum îl simţi. Numai o persoană care traduce/a tradus ştie cum e.

Eu nu muncesc pentru o editură, ci pentru nişte oameni, cititorii, căci ei vor cumpăra cartea, ei o vor citi, ei se vor bucura de ea [sau o vor blama, pe ea, pe autor sau pe traducător, cum e la modă în ziua de azi].

Muncesc mult, pentru că la rândul meu sunt cititor şi ştiu ce înseamnă o traducere proastă, care, culmea, are puterea să te facă să abandonezi cartea. De aceea când nu-mi place cum a ieşit o anumită frază, o şterg şi mă gândesc la o posibilitate să o fac să sune frumos, dar să redau cu exactitate ceea ce a vrut autorul să spună. Sunt anumite fraze şi zicale care, traduse, la noi nu semnifică nimic. De aceea, ca să fii traducător trebuie să-ţi asumi nişte riscuri.

 

 

Secret Santa în blogosfera de mămici

Abramburika ne-a propus un joc şi noi cu bucurie am acceptat. Am primit deja numele persoanei căreia o să îi fiu Moşul.  Ştiu şi ce o să fie cadoul, dar nu vă spun, bineînţeles (ceva făcut de mine, ca să respectăm tema concursului, dar ceva cu adevărat deosebit). V-am stârnit curiozitatea? Ideea acestui joc nu e să trimitem cadouri valoroase, ci de suflet, ceva făcut de noi, poate împreună cu copiii. Norocoasele sunt cele care ştiu să tricoteze sau să facă quilturi sau păpuşi superbe de cârpă. Eu sunt mai puţin talentată la făcut lucruri frumoase dar tot mă pricep la ceva, ceva O să vă spun ce e şi cui l-am trimis după ce destinatarul o să primească darul.

Filme româneşti pentru copii

Azi am făcut fără să vreau o călătorie înapoi în copilăria mea, alături de Mihaela, Bălănel şi Motănel şi mai ales împreună cu Maria Mirabela în căutarea Zânei Pădurilor. Doamne, ce mi-e dor de toţi! Îi mai văd uneori pe youtube, când mai am nostalgii, dar tare mi-ar plăcea să am nişte dvd-uri să le vadă şi Eliza. Cel puţin Maria Mirabela e un film minunat, cu o animaţie deosebită şi nişte melodii superbe! Mi-ar plăcea ca Eliza să se uite la filmele româneşti vechi pentru copii, mai ales că acum nu se mai fac filme pentru copii la noi, din păcate majoritatea regizorilor preferă la nesfârşit temele comuniste de care m-am săturat până în gât

Filmele mele preferate pentru copii (le puteţi viziona integral pe google videos, dar nu e acelaşi lucru când stai în pat şi te uiţi la televizor)

Veronica şi Veronica se întoarce (au fost re-editate de Jurnalul Naţional şi dacă le-aţi ratat le puteţi cumpăra de pe site-ul lor)

Maria Mirabela

Dumbrava minunată

Nu-i aşa că Lizuca mea seamănă cu Lizuca din Dumbravă?

Amintiri din copilărie (deşi e cam trist spre final)

Cartea de miercuri – Ursuleţul Panda

Cartea de azi e o carte de pluş absolut deosebită care îi învaţă pe copii câte ceva despre ursul Panda. Am găsit-o întâmplător într-un magazin second hand, în stare impecabilă, şi nu m-am putut abţine să n-o iau, mai ales că a costat doar 4 lei. Am spălat-o la maşină şi am călcat-o şi e gata ca Eliza s-o ciufulească.

Paginile sunt din pânză umplută cu vatelină ca să fie mai groase şi sunt superb ilustrate.

Sub fiecare imagine sunt câteva rânduri (în limba franceză, din păcate, dar cu puţină pregătire prealabilă îi traduceţi direct în română). Cât de greu poate fi să îţi dai seama din imaginea de mai jos că ursul Panda mănâncă bambus fraged şi prietenul lui Titi preferă fructele proaspete?!

După ce aţi terminat de citit, paginile intră cuminţi în căpşorul de pluş până la următoarea lectură. În căpşor mai e loc şi de alte materiale didactice despre ursul Panda, poze, o cărticică mai subţire, o jucărie mică.

Lectura la cartea Panda merge neapărat cu o felie de pâine Panda

Şi apropo de cărţi, începând de ieri sunt colaboratoare la Shauki’s Bookcase unde voi posta recenzii ale unor cărţi citite. Ieri am debutat cu Insula, o carte fantasy plină de aventuri. Nu vă spun mai multe, vă invit să citiţi recenzia pe blog la Shauki.

Interviul de luni

Pe Daiana am cunoscut-o mai bine când mi-a făcut oglinda pentru Eliza. O ştiam de mult, din postările de pe blogul ei, îi cunoşteam aspiraţiile şi  visele, ştiam cât iubeşte copilăria şi tot ce ţine de ea. Pe Daiana s-ar putea s-o ştiţi dacă aţi urmărit concursul Tchibo, ea a fost unul dintre câştigători şi lucruşoarele făcute de ea pentru acest proiect “vorbesc despre inocenţă şi naivitate, şi-l fac să zâmbească şi pe adultul de azi, şi pe copilul de altădată.” Daiana a apărut în reviste şi la televizor, dar a rămas la fel de modestă şi de … nu ştiu cum să zic, umană. Nu vi se pare uneori că artiştii trăiesc în alte sfere, unde nimic nu-i atinge? Ei bine, Daiana nu e aşa, ea trăieşte în realitatea de zi cu zi şi, din păcate, uneori se lasă şi afectată de ea.

Ce vroiai să te faci când erai mică şi cât de departe sau de aproape eşti acum de visul tău?

Am visat de când mă ştiu… Când eram doar o fetiţă mi-am dorit pe rând să fiu astronaut, balerină, poetă, medic pediatru, pilot de avion, actriţă şi artist plastic. Mă imaginam de nenumărate ori ilustrând cărţi pentru copii, pentru că îmi aduceau o bucurie fantastică desenele poveştilor. Dragostea pentru culoare a dominat celelalte vise, mai cu seamă că simţeam că desenul şi pictura sunt un limbaj universal. Cu ajutorul lor puteam să-mi exteriorizez emoţiile şi să mă fac înteleasă de toţi oamenii pământului (aşa îmi plăcea să cred Dacă sunt aproape de visul meu?… Pot spune că da, sunt foarte aproape şi am luptat mult pentru acest vis. În luna noiembrie va apărea în Germania prima carte pentru copii ilustrată de mine. Pictez pentru bucuria copiilor, din dragoste şi dor de copilarie. Am mica mea afacere cu lucruşoare personalizate, cu piese unicat pentru copii.P ot spune că în momentul de faţă, trăiesc în visul meu:)

Vorbeşte-ne de bucuriile unui artist, pentru că supărări sunt destule şi am vrea să ştim şi că oamenii care ne fac lucruri frumoase sunt şi fericiţi din când în când.

Bucuriile unui artist sunt similare cu cele ale oricărui om. Mă bucur când îmi văd fetiţele râzand, când sunt înconjurată de dragoste şi armonie, când înfloresc pomii şi natura freamătă de viaţă. Vibrez când totul în jur e muzică şi frumos. Când oamenii încearcă să fie mai buni, mai blânzi, mai înţelegători, când zâmbesc şi sunt optimişti. Mă bucur când mă simt liberă şi pot visa. Mă bucur când creez, când pictez şi când pot aduce în jur o rază de lumină prin ceea ce lucrez. Fiecare lucrare a mea, mare sau mică poartă în ea un crâmpei din emoţiile şi din sufletul meu.

Spune-ne câte ceva despre lumea copilăriei pe care tu o creezi prin arta ta.

Cândva, o prietenă bună mi-a făcut o destăinuire care m-a durut. Eu îi povesteam despre proiectul meu care consta în realizarea unui spaţiu de joacă pentru oamenii mari. Scopul acestui spaţiu era ca adulţii care intră în el să se simtă din nou copii. Să se întoarcă pur şi simplu în timp la percepţiile unui copil, să se dezbrace de grijile şi rigiditatea zilnică, să-şi regăsescă pentru câteva momente inocenţa şi libertatea. Prietena mea m-a ascultat rabdătoare şi mi-a spus că e minunat ceea ce-i povestesc dar ei i se pare inutil un asemenea spaţiu cel puţin pentru ea, deoarece a avut o copilărie nefericită şi nu-şi doreşte să se mai întoarcă emoţional nici măcar o secundă în acele vremuri. M-a întristat durerea ei dar atunci am ştiut foarte clar că proiectul meu trebuia să o facă să se simtă degajată, fericită şi inocentă aşa cum ar fi trebuit să fie în copilărie, nu cum a fost în realitate. Arta mea trebuia să o aducă într-un spaţiu al liniştii sufleteşti, al veseliei, al lipsei de griji şi probleme, al confortului şi al sentimentului de siguranşă şi lumină.  Să o poarte într-un spaţiu al purităţii şi inocenţei. Nu ştiu încă dacă am reuşit acest lucru, cert este că avem parte în viaţă de multe umbre şi tristeţi, şi din acest motiv eu am ales că doresc să mă încarc sufletul cu lumina. Vreau să povestesc oamenilor despre frumos, şi puterea mea în dăruirea frumosului îşi are o mare parte din sevă undeva în copilărie.

De ce ar trebui să ne păstrăm mereu în suflet o bucăţică din copilărie?

Daca am păstra în noi o bucăţică din copilarie, am iubi mai mult şi necondiţionat, ne-am apropia mai mult de natură, am fi mai iertători şi mai îndrăzneţi, mai creativi şi mai luminoşi. Am râde mai des şi nimic nu ni s-ar mai părea imposibil pentru că am purta în noi aripi mari şi puternice să zburăm către visele noastre.

Care e opera ta de arta preferată? Care e opera de arta făcută de tine şi e cel mai aproape de sufletul tău?

Îmi este imposibil să denumesc o singură operă de artă preferată deoarece sunt multe minunate şi fiecare atârnă greu în sufletul meu. Pot să vă povestesc despre momentul când nu am reuşit să-mi stăpânesc emoţia şi vibraţia în faţa unei opere de artă. Eram studentă şi am ajuns la muzeul Luvru – Paris. Am trecut printr-o mulţime de emoţii pentru că acolo erau lucrări pe care îmi dorisem întodeauna să le văd “pe viu” după ce învăţasem despre ele la Istoria artei în şcoală şi liceu. Lucrări superbe, făcute de coloşi ai artei. Am ajuns în faţa unei lucrări din perioada Elenistică – “Victoria de la Samotrace”. În faţa acestei sculpturi mi-au dat lacrimile. A fost o emoţie atât de puternicâ încât nu am putut să o controlez. Mi s-a înfiorat tot trupul şi lacrimile îmi curgeau pe obraz, dar mie nu-mi mai păsa de nimic. Am fost copleşită de atâta frumuseţe şi am plâns – de bucurie şi emoţie. Din lucrările mele cel mai aproape de suflet îmi sunt primele lucrări realizate dupa naşterea gemenuţelor mele. Aceste lucrări le puteti vedea aici.

Lucrarea mea preferată

Crezi că ar trebui să ne apropiem copiii de artă, să îi învăţăm ce e, ce înseamna şi cum le poate înfrumuseţa viaţa?

Am convingerea că toţi copiii poartă în ei calităţi artistice înnăscute pe care daca nu le cultivăm se ameliorează sau dispar odata cu trecerea anilor. Trebuie să ne apropiem copiii de artă pentru a le dezvolta imaginaţia, creativitatea, sensibilitatea şi simtul estetic. Dacă reuşim să îi modelăm în acest fel, calităţile lor se vor reflecta in viaţa cotidiană. Îmi pare minunată perspectiva unui viitor în care să fim înconjuraţi de frumos sub toate formele sale.

Fantezie cu dovleac

Anul trecut am făcut împreună de Halloween un carusel cu lilieci şi fantome iar anul acesta vă propun o reţetă deosebită cu dovleac pe care am găsit-o pe site-ul Aventuri culinare şi care mi-a atras atenţia atunci când căutam o reţetă delicioasă pentru prietenele mele care şi-au exprimat dorinţa de a păpa ceva bun cu dovleac. Am modificat foarte puţin reţeta, în sensul că am decorat cu krantz în loc de ciocolată pentru că la prima vedere mi s-a părut că prăjiturica e decorată cu krantz şi aşa mi-a rămas gândul.

Ingrediente pentru blat: 5 ouă, 100 grame de ciocolată (o tabletă), 200 ml de lapte, 100 grame de zahăr, 80 grame de unt, 200 grame de făină, 100 grame de nucă, dovleac (din care la blat vom folosi numai patru linguri de dovleac ras), 1 linguriţă de esenţă de portocale, 1 linguriţă de esenţă de migdale, 1 pliculeţ de praf de copt.

Daţi prin răzătoare o bucată de dovleac, astfel încât să aveţi cam patru linguri pline cu pulpă de dovleac rasă. Mărunţiţi nuca cu blenderul sau daţi-o prin maşina de tocat dacă sunteţi fericiţii posesori ai unui asemenea instrument. Separaţi gălbenuşurile de albuşuri. Puneţi o oală cu apă pe aragaz şi în ea puneţi o crăticioară mai mică (eu am folosit două tuciuri, unul mai mare şi unul mai mic). În crăticioara mică puneţi ciocolata ruptă în bucăţi şi untul şi amestecaţi cu o lingură de lemn până se topesc şi se omogenizează. Adăugaţi laptele, gălbenuşurile şi zahărul şi lăsaţi la foc până se îngroaşă ca o smântână mai groasă. Eu la un moment dat nu am mai avut răbdare şi am pus direct pe foc. Amestecaţi cu un tel-pară să nu se formeze cocoloaşe.

Adăugaţi pe rând şi omogenizaţi prin amestecarea cu un tel  nuca mărunţită, esenţele şi dovleacul ras. Bateţi albuşurile spumă. Adăugaţi praful de copt, făina şi albuşurile, încorporându-le foarte delicat, cu o spatulă, ca să nu iasă aerul din ele. Turnaţi aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Coaceţi în cuptorul încins la 180 de grade timp de 20 de minute. Încercaţi cu scobitoarea dacă s-a făcut, apoi lăsaţi-l la răcit pe un grătar. Restul de dovleac îl coaceţi la cuptor, apoi pasaţi pulpa cu blenderul şi lăsaţi la răcit pentru a fi folosit la cremă. Între timp faceţi krantzul:  caramelizaţi câteva linguri de zahăr, adăugaţi nuca întreagă, amestecaţi să se “îmbrace” bine în caramel şi turnaţi pe o foaie de copt unsă cu ulei şi  lăsaţi la răcit. După ce s-a răcit, îl mărunţiţi cu blenderul.

Pentru cremă aveţi nevoie de: 500 ml de frişcă nebătută, 200 de grame de piure de dovleac copt, 100 ml de lichior cremă de whisky (eu nu am avut şi am folosit un lichior cremă de marula), 1 linguriţă de esenţă de rom şi două pliculeţe de întăritor pentru frişcă. În reţeta originală nu scrie, dar trebuie adăugat pentru că altfel e crema prea moale din cauza lichidului adăugat. Bateţi frişca până se întăreşte, adăugaţi piureul de dovleac, amestecând foarte bine, apoi lichiorul şi la sfârşit esenţa de rom. Întindeţi peste prăjitură şi decoraţi cu krantz. Lăsaţi la frigider minim o oră apoi tăiaţi în ce forme doriţi.

Am făcut această reţetă ca să particip la un concurs (deşi am promis că nu mai fac ) aşa că uraţi-mi noroc!

P.S. Dacă îmi mai rămâne dovleac o să încerc şi o reţetă de chec cu dovleac pe care am găsit-o pe site-ul Laurei Adamache.

Cartea de miercuri

Azi încep cu elan o nouă rubrică, se numeşte Cartea de miercuri şi intenţionez să fac o recomandare de carte care mi-a plăcut, pe care am citit-o sau nu şi pe care o am în plan, care mi-a atras atenţia în librării sau pe vreun site sau pe care mi-a recomandat-o cineva cu insistenţă ca fiind extraordinară. O să vă rog să veniţi şi voi cu idei de cărţi care v-au plăcut şi pe care le recomandaţi. Periodic, o să strâng commenturile şi o să fac o postare cu cărţile recomandate de voi, aşa că pe cât posibil v-aş ruga să menţionaţi şi categoria de vârstă pentru care le recomandaţi sau publicul-ţintă.

Cartea pe care o recomand azi – Dragă John de Nicholas Sparks -  e o carte de suflet pentru mine, nu numai pentru că mi-a plăcut tare mult, ci şi pentru că eu am tradus-o. Am plâns pe tastatură în timp ce traduceam şi am urât şi am iubit toate personajele. Am urât-o pe Savannah că n-a fost în stare să îl aştepte şi l-am urât şi pe John pentru că s-a înrolat de prea multe ori. Am urât modul în care Savannah a gestionat relaţia lor, dar am iubit-o pentru compasiunea şi dăruirea lor. Şi l-am iubit şi pe John pentru gestul lui ultim de dragoste şi bunătate. O carte care te va face să plângi, aşa că mai bine citeşte-o singur(ă) în cameră ca să nu te trezeşti cu replici de genul “iar dai, dragă, apă la şoricei degeaba?”.

Coaste la cuptor

Iniţial am cumpărat această bucată de carne ca să fac coaste după reţeta americană, dar am văzut că toate reţetele de ribs conţin sos barbeque care mie nu-mi place, aşa că am improvizat eu ceva. Am lăsat bucata aşa întreagă, am crestat şoriciul şi am condimentat cu sare, piper, boabe de muştar şi salvie proaspătă tocată mare. Am lăsat peste noapte în frigider cu marinata uscată.

A doua zi am pus marinata udă, adică vin roşu

După câteva ore am prăjit-o pe ambele părţi într-o tigaie de teflon încinsă ca să sigilez sucul natural al cărnii înăuntru (aşa cică zic marii bucătari)

Apoi am dat la cuptorul încins la 200 de grade cu ulei şi apă în tavă şi acoperit cu folie de aluminiu. După ce s-a pătruns bine, am scos folia şi am lăsat să se rumenească.

Am feliat şi am servit feliat cu garnitura preferată şi o salată de sfeclă roşie.

Salată de sfeclă roşie

Ador salata de sfeclă roşie, mai ales cu mult hrean, să pişte la limbă. Când eram copil nu-mi plăcea deloc dar la maturitate gusturile se mai schimbă şi aşa am ajuns să mănânc chestii pe care în copilărie nici nu puneam gura. Am observat că multe lume face salata de sfeclă cu sfecla tăiată cubuleţe. Mie îmi place s-o dau pe răzătoare, mi se pare că are un gust mai pregnant şi aşa o amestec şi mai uşor cu hrean.

Pentru salata de sfeclă roşie aveţi nevoie de: sfeclă roşie, hrean, sare, oţet, ulei.

Eu am ales nişte sfecle mai mici pe care le-am fiert întregi , cu tot cu coajă, în aparatul de fiert la abur, ca să îşi păstreze toate vitaminele. Dar le puteţi fierbe foarte bine şi în oală sau le puteţi coace în cuptor (nu am încercat niciodată varianta asta). Apoi le lăsaţi să se răcească, le curăţaţi şi le daţi prin răzătoarea mică. Hreanul se rade separat şi se adaugă în funcţie de cât de iute vă place.

Se asezonează cu sare, ulei şi oţet şi se pune în borcane închise la frigider. O puteţi consuma la fripturi (de exemplu la coaste la cuptor), la piure, cartofi prăjiţi şi este excelentă în post când avem nevoie de multe vitamine şi minerale, deoarece este bogată în vitaminele A, B, C şi PP, potasiu, fier, calciu şi proteine.