Interviul de luni

Pe cât posibil o să încerc în fiecare luni să postez un interviu cu o persoană pe care eu o admir şi o respect pentru că prin muncă şi efort a ajuns undeva, şi prin acest undeva nu înţeleg neapărat că e o vedetă recunoscută de toată lumea pe stradă, ci că a realizat ceva în viaţă care să fie o sursă de inspiraţie pentru cei din jur. Astăzi – Oana Stoica Mujea, cunoscută autoare de fantasy şi roman poliţist, tânără, frumoasă şi talentată. Am cunoscut-o pe Oana atunci când i-am dat un mail s-o felicit pentru munca la Regine şi, în mod surprinzător, mi-a şi răspuns. Este de o fineţe şi de o modestie ieşită din comun şi mă bucur că am cunoscut-o, fie şi numai virtual.

Romanul poliţist este un gen extrem de dificil şi multă lume rămâne surprinsă că o femeie atât de tânără scrie atât de bine. Având două romane fantasy la debut, cum de ai ales să continui tocmai cu acest gen?

În primul rând nu ştiu dacă scriu „chiar atât de bine”. Poate că George Arion a exagerat puţin ţinând cont că în România nu prea mai sunt scriitori de crime. Dar cărţile poliţiste au fost dragostea mea, mai ales în liceu când aveam câte o oră plictisitoare şi citeam pe sub bancă. Mai târziu, la facultate, am făcut cam la fel. Cursurile mele erau compuse din detectivi şi crime. Cu toate că nu m-am gândit vreodată să scriu cărţi poliţiste, m-am trezit făcând-o. Asta după ce am citit cărţile lui George Arion care m-au inspirat.

Am citit cândva un articol în care cineva spunea că literatura română nu are scriitori de romane poliţiste demni de menţionat. Ce părere ai de afirmaţia asta?

Ei, avem, cum să nu avem. Problema e că majoritatea sunt morţi, iar cel mai mare autor de romane poliţiste în viaţă este George Arion. Dar să nu uităm de Teodorescu, Rodica Ojog-Braşoveanu etc. Poate că în prezent nu mai sunt atât de mulţi, dar se ridică încet-încet. Deja îl avem pe Emil Simionescu, tânăr şi încrezător. Vom mai avea şi alţii nu trebuie să disperăm.

Recomandă-ne trei cărţi, fie din literatura română, fie din cea universală, care ţi-au plăcut în mod deosebit.

Categoric „Integrala Mladin – Detectiv fără voie” a lui George Arion, cred că nu te poţi numi cititor de crime fără să fi citit minunăţia asta. „Întâlnire la Elysee” – Rodica Ojog-Braşoveanu. E mai mult o carte de spionaj, dar genial scrisă. Şi, o carte care m-a făcut să zic „wow” multe nopţi la rând „Obiecte ascuţite” – Gillian Flynn.

Spune-ne câteva cuvinte despre proiectele tale viitoare. Ce citim anul viitor cu Oana Stoica-Mujea la “autor” şi cât mai avem de aşteptat?

Între timp puteţi savura Indiciile

Sper să nu aşteptaţi până anul viitor. „Parfumul văduvei negre” următoarea carte cu Iolanda Ştireanu şi cu nouăsprezece personaje reale este deja la editură. Eu sper să o văd la Gaudeamus. Dar nu pot promite. La anul, desigur, va fi un thriller sau două. Dar sigur va fi „Sărutul morţii”, un thriller mai ciudat, cu asasini guvernamentali care au anumite capacităţi paranormale. Sper ca tot la anul să am un thriller şi cu Lala. Subiectul îl ştiu, dar mai am nevoie şi de timp pentru asta. În plus trebuie să apară cartea a III a din Dinastii „Regina arkudă şi amuletele puterii” şi din câte am discutat la editură seria asta trebuie terminată la anul, aşa că, probabil, va trebui să scriu şi „Regina zâna şi…”, care va fi la persoana întâi. Dar până atunci mai e.

Având în vedere specificul blogului meu, aş vrea să ştiu dacă o să îţi foloseşti talentul ca să scrii şi ceva pentru copii. Poate un roman detectivistic pentru picii pasionaţi de mistere?

Am citit cu ceva timp în urmă, dacă îmi aduc bine aminte „ Pe urmele lui Vermeer”, o carte poliţistă pentru copii. Mi-a plăcut atât de mult că mi-a părut rău că n-am scris-o eu. Cu siguranţă o să scriu ceva de genul, chiar mă gândeam într-un timp la o crimă fantastică cu un pitic detectiv. În funcţie de cum mi se aprinde becul o voi scrie cu siguranţă.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre proiectele Oanei şi despre ce face ea în fiecare zi, o puteţi vizita la ea acasă, pe blogul personal.

Tagliatelle cu somon afumat

Asta e a doua reţetă de pe site-ul Philadelphia pe care am încercat-o, în afară de ciabatta cu legume la cuptor.

Aveţi nevoie de: o punga de tagliatelle, 1 cutie de branză tartinabilă cu verdeaţă (în reţeta originală era Philadelphia cu ceapă verde, dar eu chiar nu am găsit), 100 ml lapte, somon afumat, sucul de la un sfert de lămâie, apă, sare, piper.

Fierbeţi tagliatellele conform timpului indicat pe ambalaj. Scurgeţi şi daţi deoparte.

Într-o tigaie de teflon încălziţi laptele şi adăugaţi brânza şi zeama de lămâie şi continuaţi să amestecaţi până se formează un sos cremos.

Tăiaţi somonul afumat în cubuleţe.

Adăugaţi pastele peste sos, amestecaţi bine şi apoi adăugaţi şi somonul. Trageţi de pe foc. Asezonaţi cu piper negru şi serviţi imediat.

Fluturaş, nu mai ai aripioare….

… pentru că le-am mâncat

Am făcut această reţetă mai demult pentru un concurs. E un desert uşor şi rapid, dar poate fi şi un mic dejun hrănitor. Aveţi nevoie de felii de franzelă, cremă de brânză, zahăr şi zahăr vanilat, felii de mandarine, cacao sau grisine pentru antenuţe. Frecaţi crema de brânză cu zahărul şi zahărul vanilat (cât de dulce sau ne-dulce vreţi), întindeţi pe feliile de pâine, aşezaţi-le ca să formeze două aripioare, decoraţi mijlocul cu o dungă de cremă trasată cu poşul şi aşezaţi felii de mandarine curăţate de pieliţă. Antenuţele se fac cu cacao şi o formă decupată din hârtie, sau mai simplu cu grisine, rulouri din acelea subţiri umplute cu cremă de ciocolată sau bastonaşe de fructe 

Aşezaţi fluturaşul pe un platou decorat cu floricele pentru mai mult efect. Poftă buna!

Reţeta e preluată dintr-un număr mai vechi al revistei Bucătăria pentru toţi (cred , nu mai ştiu sigur pentru că am numai pagina ruptă) şi acolo feliile de franzelă erau tăiate în jumătate şi fluturaşul era făcut doar dintr-o singură felie. Eu am ales varianta mai mare, pentru mâncăcioşi!

În curând, mai multe tartine şi sandwich-uri haioase pentru copiii mofturoşi care nu-şi papă micul dejun!

Ciabatta cu legume la cuptor

Mâncăm cu ochii aşa că e important ca mâncarea să arate superb! Ceva de genul ăsta zice bucătarul de la care am preluat reţeta asta şi vă spun că o să îi facă să pape şi pe cei mai mofturoşi copii, atât e de colorată şi de veselă.

Am găsit site-ul acesta dând aiurea click pe o reclamă apărută în browserul de yahoo şi nu mi-a părut rău că am făcut-o. Am vizionat toate cele trei filmuleţe şi mâine fac altă reţetă din cele trei, dar nu vă spun care. În loc de brânza Philadelphia am folosit (şi voi folosi şi mâine) o altă marcă, dar a ieşit la fel de delicios.

Ingrediente: ardei graşi (roşu, galben, portocaliu), dovlecel (din acela cu coaja verde închis trebuie, eu am folosit dovlecel obişnuit dar mai micuţ), ceapă roşie, brânză tartinabilă simplă, două pâinici ciabatta, puţin ulei de măsline, sare, piper.

Legumele se taie feliuţe subţiri şi se pun într-o tavă care merge la cuptor. Se asezonează cu sare, piper şi se toarnă puţin ulei (eu am pus şi puţină apă, ca să nu se prăjească totuşi) apoi se dă la cuptorul la 200 de grade timp de 20 – 30 de minute sau până legumele se colorează pe la margini.

În acest timp se pregăteşte ciabatta. Se taie transversal şi apoi în două şi se prăjeşte într-o tigaie de teflon (sau pe o tigaie tip grătar, dacă aveţi).

Feliile de ciabatta se ung cu crema de brânză.

Când legumele sunt gata se pun pe feliile de pâine unse cu brânză şi se servesc imediat.

Deasupra se presară puţin busuioc verde dacă aveţi, dacă nu, merge şi busuioc uscat, eu din acesta am pus. I-am dat şi Elizei puţin şi a mâncat cu poftă ca întotdeauna. Pediatrul ne-a spus să începem să îi dăm mâncărică de oameni mari având în vedere că are peste un an, aşa că îi dau şi ei din unele feluri pe care le gătesc pentru noi, mai ales că ea mestecă destul de bine şi nu îi mai pasez decât grosier, cu furculiţa.

La cină am gătit ciorbă acră de fasole şi am mâncat cu salată de ceapă roşie, aşa că acum mă cam doare burta Dar a fost atât de bun, că merită!

Purceluşi

Nu-i aşa că sunt simpatici? Şi super uşor de făcut. Aluatul vostru obişnuit (de pâine, fursecuri sau sărăţele) se taie în cercuri mari pentru feţe, cercuri mici pentru râturi şi triunghiuri pentru urechiuşe. Ochii şi nările sunt boabe de piper în cazul meu dar la fursecuri puteţi folosi bombonele, de exemplu. Copiii le vor adora şi vor spune că sunteţi cele mai inventive mămici

Un tutorial pentru realizarea pâinicilor-purceluşi pas cu pas găsiţi mai jos dacă aveţi răbdare să vă uitaţi.

Sfaturi pentru murături reuşite

Am deja şase ani de când sunt pe cont propriu şi din primul an în care m-am mutat (oarecum) la casa mea (stăteam cu chirie) am pus murături pentru iarnă şi am făcut diverse conserve. Am mai avut diverse probleme, am mai învăţat mici secrete şi noi reţete şi mă mândresc acum că am mereu cămara plină iarna şi am de unde scoate câte ceva bun. Iată câteva sfaturi pe care eu le-aş da începătoarelor în ale conservatului:

• Borcanele pentru diverse conserve trebuie să fie curate şi uscate. De exemplu, pentru compoturi, ele trebuie să fie noi şi să se închidă perfect.
• Când umpleţi borcanele cu sosuri sau dulceţuri care se pun fierbinţi în borcane, aşezaţi-le pe o tavă de metal ca să nu se spargă.
• Înainte de a pune capacul, puneţi pe gura borcanului celofan sau folie de plastic, se sigilează mai bine şi nu permite produsului să vină în contact cu metalul capacului.
• Borcanele cu zacuscă sau compot se sterlizează astfel: se pun într-o oală cu pereţii nu prea înalţi, pe fundul căreia aţi pun un prosop. Se toarnă apă rece şi se pune la foc mic sau în cuptor. Aveţi grijă ca borcanele să nu se atingă între ele. Eu pun cârpe între ele ca să fiu sigură.
• La murături folosiţi numai sare neiodată. Aveţi grija cu aşa-zisa sare pentru murături pentru că ea conţine iod şi îmi distruge murăturile de câţiva ani încoace. Anul acesta voi folosi numai sare pentru uz industrial despre care ştiu sigur că e neiodată.
• Ca să nu se înnegrească conopida la oţet folosiţi oţet deschis la culoare şi ţineţi borcanele la loc întunecos sau într-o cutie de carton.
• Murăturile şi varza puse la sare se înmoaie dacă nu au suficientă sare, aşa că faceţi o verificare la două-trei zile după ce le-aţi pus. Gustaţi moarea, agitaţi butoiul (sau borcanul) şi mai verificaţi după încă două zile. De obicei sarea se lasă la fund şi trebuie agitată moarea ca să se mai dizolve. Dacă tot nu are gustul sărat, se mai adaugă sare. În unele locuri se practică “pritocirea”: se scoate moarea, se vântură şi se pune la loc. Deasupra murăturilor se pune o farfurie sau crengi de vişin ca să stea bine sub saramură. Ideal ar fi însă să dizolvaţi bine sarea de la început în apă fierbinte pe care s-o lăsaţi să se răcească sau s-o turnaţi chiar fierbinte peste legume.
• Borcanele cu conserve fierte se răcesc treptat sub o pătură groasă.
• Nu puneţi murături duminica sau în zile de sărbătoare.

Pâine panda

…sau chihuahua cum mi-a ieşit mie

Am făcut pâinea asta pentru a participa la un concurs cu produse de panificaţie, şi, evident, n-am câştigat, dar să fim serioşi, nu e cea mai grozavă realizare a mea. Dacă aţi fi văzut ce produse au participat, făceaţi infarct de plăcere

Reţeta originală şi o versiune mai reuşită găsiţi aici (daţi mai în jos), iar în cele ce urmează vă prezint versiunea pentru iubitorii de câini

Ingrediente: 230 grame de făină pentru pâine şi 70 grame făină pentru prăjituri (3 căni de făină, dacă aveţi “cups” din acelea speciale de măsurat pentru patiserie), 30 grame zahăr (2 linguri şi jumătate), lapte + 1 gălbenuş bătut = 210 ml, 4 grame de sare (trei sferturi de linguriţă), 20 grame de unt (o lingură şi un sfert), 4 grame drojdie uscată (un pic mai mult de jumătate de pliculeţ de 7g), 10 grame pudră de cacao (1 lingură cu vârf) dizolvată în 10 ml apă clocotită, colorant alimentar verde (amestecaţi galben cu albastru). O să vedeţi că în reţeta originală culoarea verde se obţinea cu 8 grame de pudră de ceai verde dizolvată în 8 ml de apă clocotită, dar când am văzut că e vreo 30 de lei cutia de pudră de ceai verde, am căutat o soluţie mai de criză

Încălziţi lapte şi gălbenuşul la 38 de grade. Eu am făcut ca în reţeta originală şi am pus la microunde timp de 30 de secunde la putere maximă. Apoi puneţi toate ingredientele cu excepţia pudrei de cacao şi a colorantului  în maşina de pâine şi setaţi programul “aluat” (dough).Puteţi să frământaţi şi manual dacă vă ţin degetele

Se lasă la frământat douăzeci de minute, apoi se opreşte şi se porneşte din nou încă 15 minute. La sfârşit aluatul arată aşa:

Aluatul (aproximativ 560 de grame) se împarte în trei părţi: una de 75 de grame care se va amesteca cu pudra de cacao, 210 grame care va rămâne alb şi aproximativ 280 de grame care va deveni verde.

Adăugaţi pasta de cacao la aluatul de 75 de grame şi frământaţi până capătă o culoare uniformă. Adăugaţi colorantul la aluatul de 280 de grame şi frământaţi până devine verde. Eu am frământat fără mănuşi şi mi-am făcut unghii de extraterestru, aşa că învăţaţi din experienţa mea. Puneţi cele trei bile de aluat pe trei farfurii unse cu ulei şi acoperiţi cu folie alimentară unsă cu ulei. Lăsaţi la crescut 40 de minute. După 40 de minute, scoateţi aerul din aluat şi mai lăsaţi la crescut încă 30 de minute.

După ce se termină toată perioada de crescut, începeţi să clădiţi pâinea. Împărţiţi bila de aluat cu cacao în patru părţi şi daţi-le formă de bastonaşe, lungi cam cât trei sferturi din tava de copt. Două dintre aceste bastonaşe vor fi ochii animalului (panda sau chihuahua, dupa caz ). Pentru frunte, faceţi un bastonaş alb mai subţire. Partea centrală a feţei va fi tot un bastonaş alb mai gros.

Din restul de aluat alb întindeţi o foaie şi înfăşuraţi lucrarea de până acum în ea. Celelalte două bastonaşe de cacao vor fi urechile, iar între ele va veni un baston de aluat verde.

Toată povestea asta se înfăşoară într-o foaie de aluat verde.

Puneţi pâinea într-o tavă şi mai lăsaţi la crescut încă o oră într-un spaţiu închis, ferit de curenţi, cum ar fi cuptorul cu microunde. Eu deja, după atâta crescut şi frământat nu ma aveam răbdare, aşa că am dat-o la cuptor fără să îi mai fac poze. Se coace 15-20 minute în cuptorul preîncins la 180 de grade. Eu am avut ghinionul să nu niveles bine baza aluatului, astfel că mi s-a lăsat pe o parte şi astfel a rezultat chihuahua de care vă vorbeam.

Ştiu că nu aţi înţeles absolut nimic din felul în care am explicat cum se face, dar o să înţelegeţi totul când o să vă uitaţi la pozele originale cu paşii reţetei aici. Iar dacă aveţi un copil mai mare, va fi încântat să ajute.

Căutând pe google să văd dacă a mai făcut cineva reţeta asta, am dat peste una şi mai frumoasă, unde ursuleţul panda chiar seamănă cu un ursuleţ panda şi o s-o încerc şi pe aceasta. Vă dau de ştire dacă îmi iese.

Eliza are un an

Dar asta o ştiţi deja. La un an ne mândrim cu doi dinţişori, încă doi pe cale să iasă (observaţi azi), câţiva paşi făcuţi singurică (chiar ieri), câteva încercări să păpăm singurică cu linguriţa, dexteritate la mâncat cu degeţelele şi multe întrebări adresate cu intonaţie în limba bebeluşilor.

La împlinirea vârstei de un an am vrut să îi oferim Elizei un cadou deosebit, ceva care să reziste peste ani şi pe care Eliza să îl poată arăta copiilor ei. Să fie în acelaşi timp personalizat, delicat şi frumos, un lucru cu care să se mândrească şi când va fi mai mare. Aşa s-a născut ideea unei oglinjoare personalizate şi pentru că o admir foarte mult pe Daiana şi operele ei minunate, am contactat-o şi am rugat-o să îmi facă ceva special pentru prinţesa mea. Aşa a rezultat oglinjoara aceasta:

Ţineţi minte când am făcut oglinjoara de prinţesă şi v-am spus că nu sunt atât de talentată ca ea? Ştiam eu ce ştiam…

Eliza râde de fiecare dată când o vede şi se vede cât e de fericită s-o aibă.  Daiana pune câte o poveste şi puţin din sufletul ei minunat în fiecare lucrare, astfel că iese ceva special şi unic care îţi încântă privirea. Puteţi citi mai multe despre povestea oglinjoarei Elizei chiar la ea pe blog.

Daiana, nu te supăra că am furat poza ta, dar e mai frumoasă decât orice aş fi încercat eu să fac

Legume conservate în oţet

În oţet eu conserv conopidă, gogoşari şi ardei iute iar anul acesta am făcut şi o salată asortată. Pentru a pune legume la oţet, se pregătesc borcanele mai întâi, care trebuie să fie curate şi uscate. Legumele se spală, se taie bucăţi (conopida se desface în bucheţele) şi se pun în borcane. Saramura cu oţet se face fie după reţeta tradiţionala a familiei (fiecare gospodină are una şi e diferită de reţeta vecinei ) sau folosiţi plicurile de Pikant fix de la dr Oetker sau alte amestecuri de la Fuchs sau ce firme or mai fi. Eu personal sunt fană Pikant fix. După ce turnaţi saramura fierbinte peste legume, acoperiţi borcanele cu celofan şi apoi cu capace. Lăsaţi să se răcească treptat, sub o pătură, şi apoi mutaţi în cămară.

Dacă vă mai rămân legume, le puteţi pune în borcănaşe mici şi le aveţi la îndemână când sunteţi invitaţi la masă la prieteni, să nu vă duceţi cu mâna goală. Dacă strecuraţi printre ele şi feliuţe de morcov tăiate în formă de floricele sau feliuţe de ardei roşu sau gogoşar pentru puţină culoare, aveţi un cadou chiar frumos şi la îndemână.

Eu, de-a lungul anului, păstrez borcane cu forme mai deosebite şi le umplu cu legume sau dulceţuri pe care le dăruiesc apoi prietenilor care nu pun murături. Borcanul cu conopidă din imagine are pe el nişte decoraţiuni în formă de coşuri cu fructe iar cel cu feliuţe de ardei din dreapta este foarte subţire şi înalt şi sunt printre preferatele mele.

Mai urmează varza la saramură şi gata, am terminat cu conservele pentru iarna asta. Anul acesta am renunţat să mai pun ardei copţi şi vinete la congelator pentru că am nevoie de congelator pentru nenumăratele borcănaşe ale Elizei, dar tot mi-am mai strecurat pe ici pe colo câte un păhărel cu zarzavat de ciorbă sau cu piure de afine. Zacuscă şi dulceţuri face mama şi îmi trimite şi sunt cele mai bune din lume. Vă spun eu că până nu gustaţi zacuscă cu bureţi făcută de mama, n-o să ştiţi ce-i aia zacuscă excelentă

Murături asortate la butoi

Sâmbătă mi-am petrecut ziua punând murături pentru iarnă la butoi şi la oţet. Am fost dimineaţa în piaţă şi am cumpărat legume proaspete şi după amiaza le-am pus la sare sau la oţet. Am cumpărat gogonele, castraveţi, pepenaşi pentru sare şi conopidă, gogoşari şi ardei iute pentru oţet.

Pentru un butoi de murături asortate aveţi nevoie de: castraveţi, gogonele, pepenaşi în proporţiile preferate, o ţelină cu frunze, 1 legătură mică de hrean, o căpăţână de usturoi, 2 morcovi mari, sare mare neiodată, mărar uscat. Mai întâi se curăţă şi se spală “auxiliarele”. Rădăcinoasele se taie în felii mari, căţeii de usturoi se curăţă şi se lasă întregi.

Apoi se spală viitoarele murături.

Legumele se aşază în butoi în straturi: mai întâi un strat de mărar uscat, apoi pepenaşii, gogonelele şi castraveţii  amestecate, cu rondele de rădăcinoase, căţei de usturoi şi frunze de ţelină printre ele. Pentru un pic de gust, am pus şi un ardei iute bulgăresc. Dacă vă plac murăturile mai picante, puteţi pune mai mulţi ardei iuţi, chiar din aceia roşii.

Ultimul strat trebuie să fie de mărar uscat. Pentru saramură eu vă recomand să încălziţi apă şi să dizolvaţi sarea în ea (o lingură cu vârf la un litru de apă) ca să vă asiguraţi că se dizolvă bine. Mie mi s-a întâmplat deseori să se lase sarea la fund şi murăturile să se înmoaie. Lăsaţi saramura să se răcească sau turnaţi-o fierbinte peste murături, după preferinţă. Eu am turnat-o fierbinte, apoi am fixat trei şipci deasupra ca să ţină murăturile sub apă.

Am pus o folie de plastic deasupra şi apoi capacul şi am lăsat butoiul două zile în bucătărie. Azi am verificat moarea să văd dacă e suficient de sărată şi l-am dat la rece în balcon. Dacă moarea nu e suficient de sărată, mai adăugaţi sare, dacă e prea sărată mai scoateţi din ea şi puneţi apă. Am gustat şi un castravecior şi e foarte crocant, să sperăm că se menţine aşa